Intră acum și în grupul de
Daniel Hrenciuc menţionează că mulţi primari se plâng de lipsă de bani, dar precizează că existenţa studiului de fundamentare este absolut necesară pentru stabilirea limitelor zonelor aflate sub protecţie, care pot fi la 100 metri în oraşe, 200 m în mediul rural şi 300 m în intravilan la distanţă de monumentul istoric.
„Putem face şi noi, Direcţia, acest studiu, poate fi făcut şi de altcineva, dar dacă le facem noi nu se plăteşte TVA-ul şi e mai ieftin”, a arătat Daniel Hrenciuc adăugând că, deocamdată, doar primarul comunei Mitocu Dragomirnei s-a arătat s-a arătat „foarte deschis” în acest context, mai ales că există asupra lui „presiuni” din partea unor persoane care vor să construiască în apropierea Mănăstirii Dragomirna.
„Nu vreau să se mai ajungă în situaţia în care s-a construit la limita legii, în apropierea mănăstirii, până la venirea actualului primar”, a declarat şeful Direcţiei pentru Cultură Suceava.
De altfel, printr-un parteneriat încheiat cu Primăria respectivă şi mănăstire, Direcţia pentru Cultură va realiza un DVD cu aceasta din urmă.
Precizăm că prin aportul DCCPN Suceava s-a realizat şi traducerea site-ului mănăstirii în limbile rusă, italiană şi engleză.
Intră acum și în grupul de