Detaliile accidentului de la Milișăuți: Șoferul din Rădăuți care a murit a intrat într-o curbă pe contrasens lovind frontal o mașină care circula regulamentar


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au efectuat cercetări în cazul accidentului de sâmbătă dimineața din Milișăuți și nu exclud ca șoferul care a murit să fi suferit de o afecțiune medicală sau să fi adormit la volan.

Potrivit cercetărilor, sâmbătă dimineața, un bărbat de 68 de ani din Rădăuți conducea un autoturism Ford pe DN 2H, pe raza orașului Milișăuți dinspre Suceava spre Rădăuți.

Ajuns într-o curbă la dreapta, acesta a părăsit sesnul de mers și a pătruns pe contrasens, acroșând frontal un autoturism Ford ce era condusă de un bărbat de 35 ani din satul Țibeni din comuna Satu Mare și în care se mai aflau în calitate de pasageri trei persoane.

În urma impactului, bărbatul din Rădăuți a murit, iar trei persoane din celălalt autoturism au fost răniți, unul fiind transportat la SJU Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii care au cercetat evenimentul rutier cred că șoferul a pătruns pe contrasens ca urmare a unor afecțiuni medicale sau pentru că ar fi adormit la volan.


Intră acum și în grupul de