Intră acum și în grupul de
Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul „Servicii de Îngrijiri la Domiciliu” deschide oficial joi, Centrul de Îngrijire la Domiciliu Siret din str. Castanilor nr. 5E, centru realizat cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer şi în colaborare cu Primăria Siret. Locaţia unde îşi va desfăşura activitatea acest centru a fost amenajată de Primăria Siret, în urma unei investiţii de peste 60.000 euro.
La începutul acestui an firma Schweighofer Holzindustrie şi manifestat interesul de a implementa în Siret o parte din activităţile proiectului de „Servicii de Îngrijiri la Domiciliu” împreună cu cei de la Centrul Diecezan Caritas Iaşi. Valoarea totală a acestui proiect este în jurul a 80.000 de euro cuprinzând salariile pentru cei 5 angajaţi: medic, asistent social, asistent medical, etc, dotarea echipei, medicamente, echipamente medicale şi automobil.
Intenţia este ca acest centru să deservească aproximativ 100 de bătrâni care au nevoie de îngrijire la domiciliu, evaluarea şi selecţia urmând a o realiza cei din echipa de intervenţie.
Evenimentul va avea loc la data de 17 decembrie 2009, la sediul Centrului de Îngrijire la Domiciliu din oraşul Siret. Ceremonia de sfinţire va începe cu celebrarea Sfintei Liturghii la Biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Siret, liturghie ce va fi prezidată de Excelenţa Sa, Episcop Petru Gherghel.
Menţionăm că noul Centru de Îngrijire la Domiciliu din Siret este al doilea centru deschis de Centrul Diecezan Caritas Iaşi în judeţul Suceava, după cel din oraşul Suceava deschis în 2005.
Intră acum și în grupul de