Intră acum și în grupul de
Revenim cu detalii referitoare la accidentul rutier ce s-a produs miercuri în zona Primăriei Suceava.
Astfel, pe lângă cele relatate anterior, adăugăm faptul că accidentul a avut loc în jurul orei 21:30. Concret, un bărbat (29 ani) din Fălticeni, care conducea un Volkswagen Polo pe Bulevardul 1 Mai, la intersecția semaforizată cu strada Universității nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.
În aceste condiții, el a intrat în coliziune cu o altă mașină de același model, condusă regulamentar de un sucevean (34 ani), care efectua manevra de viraj stânga, dinspre direcția ISU Suceava către Obcini.
În urma accidentului au fost răniți doi pasageri din mașina condusă regulamentar, respectiv o femeie (34 ani) și un copil (2 ani).
De menționat că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Totodată, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de