Accident în comuna Putna: Un șofer băut a pătruns pe contrasens și a intrat în plină viteză într-o mașină condusă regulamentar


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier provocat de un șofer băut a avut loc duminică seara, pe raza comunei sucevene Putna.

Concret, tamponarea a avut loc pe DN 2H, după ce conducătorul unui Audi A4 a ieșit pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un Volkswagen condus regulamentar de către un localnic. Din fericire, în urma accidentului nimeni nu a fost rănit.

Imagine ilustrativă

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului din Putna.

La rândul său, șoferul ieșit pe contrasens, un bărbat de 47 ani din Vicovu de Sus, avea 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere acest aspect, el a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

El este cercetat penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de