FOTO VIDEO // O persoană a murit, iar trei au fost rănite după o coliziune dintre o mașină și un camion la Poiana Stampei


Intră acum și în grupul de

Un grav accident rutier a avut loc marți dimineața pe raza localității Poiana Stampei, cu cinci persoane implicate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată, au intrat în coliziune un camion și o mașină.

După impact, un pasager din autoturism a rămas încarcerat, fiind extras de către pompierii militari în stare de inconștiență. Paramedicii i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, bărbatul murind.

Totodată, alte trei persoane din autoturism au fost transportate la spital. Șoferul camionului nu a necesitat îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit ISU Suceava cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echipaje SAJ.

De menționat că potrivit Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, din cauza accidentului, pe sectorul de drum respectiv al DN 17 circulația rutieră se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ.


Intră acum și în grupul de