Intră acum și în grupul de
La sfârșitul săptămânii trecute, tradițional, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ au organizat acțiuni pentru depistarea șoferilor băuți și a celor care nu respectă regimul de viteză.
Potrivit IPJ Suceava, este vorba despre două acțiuni diferite, dar ambele având loc în intervalul 2-4 octombrie.
Astfel, în urma executării celor două acțiuni, au fost aplicate în total 742 de amenzi, în valoare de 362.515 lei.
Pe lângă asta, 94 de șoferi au rămas fără permise, fiind retrase și 20 certificate de înmatriculare.
Tot în cadrul acțiunii, care au fost efectuate 484 testări cu aparatul etilotest și au fost constatate 14 infracțiuni.
Intră acum și în grupul de