Doi tineri migranți, un algerian și un libian, depistați de polițiștii de frontieră suceveni în zona Vicovu de Sus. Ei sperau să ajungă într-o țară din Spațiul Schengen


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de  Sus  au depistat și reținut doi cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.

Persoanele în cauză au fost preluate de autoritățile ucrainene, în baza acordului de readmisie, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, sâmbătă , în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au depistat pe raza localității Vicovu de Sus  două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării.

Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, deși inițial au declarat că amândoi sunt din Libia, polițiștii de frontieră au stabilit că unul este din Libia, iar celălalt este din Algeria, ambii în vârstă de 25 de ani.

Cei doi au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele două persoane au fost preluate de autoritățile de frontieră ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie încheiat cu Ucraina.


Intră acum și în grupul de