Intră acum și în grupul de
O rădăuțeancă (51 ani) a fost agresată, duminică, în chiar centrul municipiului de către soțul său. Agresiunea a avut loc sub privirile mai multor trecători, care au sesizat Poliția.
Incidentul a avut loc în jurul orei 14:30, în imediata apropiere a unei cofetării din centrul municipiului Rădăuți. Concret, femeia a fost lovită cu palmele de către soțul ei (51 ani), care-i reproșa precum că ar gospodări prost locuința lor comună.
După ce a fost agresată, femeia a fugit și s-a ascuns pe străzile din oraș, fiind găsită de către polițiști abia peste două ore, ascunsă într-o anexă a locuinței.
Femeia avea urme vizibile de violență însă a refuzat asistența medicală. Totodată, în urma completării formularului a reieșit existenţa riscului iminent asupra vieţii, integrităţii fizice ori asupra libertăţii ei, aceasta solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Astfel, față de agresor a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile începând cu data de 18.10.2020. Pe lângă asta, el este cercetat penal.
Intră acum și în grupul de