Promotii false, depistate de comisarii pentru protectia consumatorilor


Intră acum și în grupul de

La un supermarket din Suceava deschis recent, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au identificat trei vânzări promoţionale, care s-au dovedit a fi practici comerciale înşelătoare conform Legii nr.363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Potrivit directorului adjunct coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, la produsul SMÂNTÂNĂ TNUVA, conform promoţiei afişate, se comercializau câte două cutii a câte 400 grame specificându-se : „A DOUA LA JUMĂTATE DIN PREŢ”.

Analizându-se preţul aceluiaşi produs la raft s-a constatat că practic, reducerea afirmată nu exista. La un alt pachet promoţional constând din „Ciorbă adelenească” şi „Mâncare din fasole boabe” produse de Scandia Sibiu, pe etichetă se specifica „LA PREŢ DE 1” . Făcând aceeaşi verificare ca şi în cazul anterior, s-a constatat că preţul total al pachetului este mai mare decât preţul fiecărui produs luat separat. La produsul „CHAPPI USCAT VITĂ –PUI 10KG” pe etichetă se indica 9 kg+ 1 kg GRATS. Din verificări a rezultat că acel kilogram nu era, de fapt, gratuit.

„Prin aceste promoţii afirmate dar dovedite ca fiind neadevarate, consumatorii au fost induşi în eroare, practic influenţându-se comportamentul lor de cumpărători. Prin urmare operatorul economic a fost sancţionat pentru practică comercială înşelătoare cu o amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei, plătibilă integral, dispunându-se şi măsura încetării imediate a practicii comerciale incorecte”, a menţionat directorului adjunct coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, cu rugămintea ca sucevenii care întâlnesc astfel de situaţii să le sesizeze imediat instituţiei.


Intră acum și în grupul de