Intră acum și în grupul de
Polițiștii de la Poliția Rurală Gălănești au fost nevoiți să folosească spray-iritant lacrimogen și cătușe pentru imobilizarea unui bărbat din comuna Frătăuții Noi, care și-a agresat soția și s-a comportat agresiv și în raport cu polițiștii, care au intervenit fiind alertați de către un vecin.
Incidentul a avut loc joi seara, în satul Frătăuții Noi din comuna menționată. Concret, un bărbat a anunțat poliția despre faptul că un localnic provoacă scandal și își bate soția.
Odată ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că agresorul este un localnic (48 ani), care mai este și băut bine.
Acesta nu s-a supus somațiilor organelor de poliție, a refuzat legitimarea și conducerea la sediu devenind agresiv în limbaj și în gesturi. Prin urmare, polițiștii au pulverizat spray-iritant lacrimogen, iar mai apoi l-au încătușat pe agresor, care a fost condus la sediul secției.
La rândul său, femeia a depus plângere penală și a solicitat emiterea unui ordin de protecție, care a și fost emis în aceeași seară.
În cazuză s-a întocmit dosar de cercetare penală, în care se efectuează cerectări sub aspecul comiterii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”.
Intră acum și în grupul de