Intră acum și în grupul de
Centrul de vaccinare împotriva gripei pandemice organizat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost luat cu asalt luni dimineaţă de suceveni, în intervalul orar 8:00-11:00 fiind administrate 280 doze. „Lumea nu înţelege că trebuie să meargă la medicul de familie sau la cel din zonă, pentru mediul rural şi vine la spital. Vin şi mint că medicul nu are doze sau că nu vrea să-i vaccineze.
Am întrebat care este medicul care nu vrea să vaccineze, iar când am verificat aveau persoane care se vaccinau. M-am săturat de minciuni. Sunt dispus să merg cu cel care reclamă, la medicul despre care sune că nu are vaccin. Vreau să accentuez că aducem 20.000 de doze, iar dacă va fi necesar vom mai aduce. Lumea s-a isterizat în ultima perioadă, dar când îi rugam să meargă să se vaccineze, nu au vrut”, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu.
Acesta a subliniat că medicii de familie au fişele pacienţilor cu istoricul bolilor, ştiu de ce boli au suferit, îi va consulta cu atenţie, nu în grabă cum se întâmplă la centrul de vaccinare unde este îmbulzeală mare.
„Am văzut pe holul spitalului o persoană ce aştepta să fie vaccinată şi care avea simptome vizibile de infecţie a căilor respiratorii. I-am spus din start că nu va fi vaccinată până nu se vindecă, dar vin şi stau acolo şi aglomerează holurile”, a spus şeful DSP Suceava.
Potrivit acestuia, sucevenii vin şi se îmbulzesc la centrul de la spitalul judeţean din comoditate. Totuşi acesta a ţinut să afirme că toţi cei care se prezintă vor fi vaccinaţi.
Intră acum și în grupul de