Locuință din comuna Mălini cuprinsă de foc de la un scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Acoperișul și toate bunurile din casă au fost distruse


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit miercuri la o casă de locuit din satul Poiana Mărului, comuna Mălini. Pentru a lichidat incendiul, anunțat la ora 19:01, au intervenit pompierii militari și civili cu patru autospeciale de stingere, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată.

Sursa citată a precizat că la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o parte din acoperișul casei și în interiorul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

Astfel, la ora 20:35 incendiul fost lichidat, însă până atunci au ars 15 mp din acoperiș, 12 mp din streașină, 20 mp de intrados (toate, componente ale acoperișului), precum și bunuri din interiorul locuinței.

De menționat că în urma incendiului nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect, a precizat Lt. Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de