Intră acum și în grupul de
Un camion cu sistemul de frânare defect a provocat un accident cu trei vehicule implicate, în care se aflau șapte persoane.
Reamintim că accidentul s-a produs joi, DC Valea Străjerului din localitatea Pojorâta.
Astfel, un bărbat (31 ani) din comuna Sadova conducea camionul încărcat cu piatră. La un moment dat, pe un sector de drum în rampă, cu lățime de 4 metri, au apărut defecțiuni la sistemul de frânare, iar șoferul a pierdut controlul camionului.
Prin urmare, vehiculul a intrat în coliziune mai întâi cu autoturismul marca Volkswagen, condus regulamentar de un bărbat (30 ani) din Fălticeni.
Ulterior, camionul a intrat în coliziune și cu autoturismul marca Suzuki condus de un localnic (65 ani).
În urma accidentului a fost rănită o singură persoană. Este vorba despre o femeie (66 ani), pasageră în Suzuki. Ea a fost transportată la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Totodată, conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Intră acum și în grupul de