Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, la un depozit de acumulatori auto uzați din municipiul Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată.
Incendiul a fost anunțat la ora 9:55, iar până la intervenția pompierilor militari, focul a cuprins camera de depozitare, cu pericol de propagare la întreaga construcție.
Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat la ora 11:35, însă până atunci au ars elemente combustibile din interior, respectiv 120 de acumulatori auto și altele. S-au degradat alți 30 de acumulatori auto, acoperișul clădirii (construcție din panouri tip „sandwich”) și elemente de tâmplărie din PVC.
Pe de altă parte, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției, cu bunurile aferente.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile, a precizat Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de