Intră acum și în grupul de
Pentru proba TIC a Bacalaureatului, ce va avea loc în luna aprilie a.c., s-au înscris 6.649 candidaţi de la toate liceele din judeţ şi din promoţiile anterioare. Miercuri, cea mai mare parte a acestora au participat la simularea probei de competenţe digitale, fără a se înregistra probleme în legătură cu conexiunea la internet sau alte inconveniente. Potrivit Inspectoratului Şcolar Suceava, toate cele 39 de licee au fost logate la serverul Ministerului Educaţiei şi proba s-a desfăşurat în condiţii bune, fără să se înregistreze incidente sau probleme.
Simularea probei de competenţe digitale-TIC din cadrul examenului de Bacalaureat a debutat miercuri, la ora 13.00, iar la ora 15.30 a intrat cea de-a doua serie de elevi, în cazul liceelor care au un număr mai mare de candidaţi.
Testarea elevilor de clasa a XII-a a continuat joi, în cazul liceelor cu un număr mult mai mare de candidaţi decât cel al calculatoarelor. Spre exemplu, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au fost evaluaţi miercuri, 175 de candidaţi, în două serii, iar joi mai urmau o a treia serie formată din 82 de elevi.
Numărul mare de candidaţi înscrişi la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava pentru a susţine simularea probei TIC a dus la organizarea unei a treia serii.
Scopul simulării organizate de Ministerul Educaţiei este acela de a-i familiariza pe elevi cu metodologia aplicată în cazul acestei evaluări, care reprezintă o noutate a examenului naţional de Bacalaureat.
Intră acum și în grupul de