Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la o gospodărie din orașul Broșteni. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea o construcție anexă, corp comun, care îngloba bucătăria de vară, un garaj și o magazie de lemne, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiu a fost lichidat după o intervenție de aproximativ trei ore, însă până atunci construcția anexă a ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp și s-au degradat aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, materiale textile și altele.
Pe de altă parte, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor gospodărești, cu bunurile aferente.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat, a precizat Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de