Polițiștii au confiscat peste 900 mc de lemn într-o singură săptămână, inclusiv aproape 500 de pomi de Crăciun. 114 persoane sunt cercetate penal pentru infracțiuni silvice


Intră acum și în grupul de

În cursul acestei săptămâni, polițiști din toată țara au efectuat aproape 900 de controale și au confiscat peste 900 de metri cubi de lemn, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului forestier. De asemenea, au fost indisponibilizați 483 de pomi de Crăciun.

Mai exact, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în perioada 20-26 noiembrie 2020, polițiștii au desfășurat 874 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului de material lemnos. 

Astfel, pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 196 de dosare penale, în care sunt cercetate 114 persoane și au fost aplicate 157 de amenzi în valoare de 308.000 de lei. 

Pe lângă asta, ca măsuri complementare, au fost confiscați 930 de metri cubi de lemn, în valoare de 428.000 de lei. De asemenea, au fost descoperiți 170 de metri cubi de lemn tăiați ilegal, în valoare de 111.000 de lei și au fost confiscați 483 de pomi de Crăciun, în valoare de 285.000 de lei.

Sursa citată mai arată că în această săptămână, polițiștii au intervenit la 14 apeluri 112 privind transporturi de material lemnos, dintre care patru au fost confirmate ca fiind ilegale.


Intră acum și în grupul de