Activități organizate cu prilejul Zilei Naționale a României în cadrul DGASPC Suceava: Expoziții cu decorațiuni tradiționale, slujbe religioase, discuții libere și concursuri de cultură generală despre România


Intră acum și în grupul de

La nivelul centrelor și serviciilor multifuncționale, dar și în casele de tip familial din structura DGASPC Suceava, pregătirile pentru Ziua Națională a României au început din weekend și au însemnat prilej de bucurie pentru copiii, tinerii și persoanele cu dizabilități din sistemul de protecție.

Potrivit unui comunicat de presă al DGASPC Suceava, orice activitate desfășurată în serviciile Direcției de către beneficiarii, mai ales în condiții de restricție, implică emoții și trăiri precum și dorința de a fi apreciați, pentru ceea ce realizează împreună.

Redăm comunicatul DGASPC Suceava, în care sunt prezentate câteva din activitățile desfășurate în cadrul instituției:

„Pentru a sărbători Ziua Națională a României, Centrul de Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului a organizat zilele acestea, o expoziție cu decorațiuni tradiționale la Atelierul  de Țesături și Împletituri din cadrul Centrului de Recuperare Gura Humorului.

Cazac Ana, meșter popular dar și educator  la Atelierul de Țesături şi Împletituri din sfoară, a implicat  copiii și tinerii în confecţionarea unor obiecte  care îi solicită, de fiecare dată, să-şi folosească imaginaţia şi îi învaţă să utilizeze materiale naturale, necesare finalizării decorațiunilor specifice sărbătorilor de iarnă.

Expoziţia cu decorațiuni tradiționale create de copiii și tinerii din Gura Humorului este una impresionantă prin numărul mare de exponate, prin diversitate,  ingeniozitate dar și prin dragostea cu care au fost create.

La Centrul de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, copiii și tinerii întâmpină în stilul lor,  ziua de 1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, și ne oferă prilejul de a împărtăși împreună trăiri și sentimente transpuse în desene realizate de ei, cu mult drag.

”La mulți ani, România, țara mea!” a fost tema acestor zile.

La CRRN Costana, în ziua de 30 noiembrie, o parte dintre beneficiari au participat la slujba religioasă care a fost oficiată în cadrul capelei centrului, iar după-amiaza, a fost organizat un program distractiv, în cadrul căruia au fost sărbătoriți toți beneficiarii născuți în luna noiembrie și cei care poartă numele Sfântului Andrei.

Pentru ziua de 1 Decembrie, s-a organizat o expoziție cu această tematică, discuții libere și împărtășirea unor impresii personale ale participanților, cu privire la ceea ce înseamnă tricolorul și România pentru noi toți.

Tot luni, 30 Noiembrie 2020, la Centrul de Servicii de Protectie pentru Copilul aflat în Dificultate Rădăuți – Solca – Siret s-a desfășurat activitatea: ,,România, te iubesc!”. S-a  discutat cu beneficiarii despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie, s-a intonat Imnul României, s-au confecționat stegulețe, cocarde și flori în culorile tricolorului. Activitatea s-a încheiat cu un concurs de cultură generală despre România.

Copiii din Casa Domino din cadrul Centrului de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, s-au pregatit pentru 1 decembrie, cu un program artistic, îmbrăcați de sărbătoare și bucurându-se împreună cu personalul. ”Noi sarbatorim cu fiecare prilej”-ne-au transmis copiii noștri.

Să ne bucurăm împreună de această zi, să ne aducem aminte de înaintașii noștri, să rămânem ”uniți în cuget și simțiri”, să ne dorim să fim mai buni, mai patrioți și mai iubitori de țară!

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi români, oriunde vă aflați!”


Intră acum și în grupul de