Frasin: Un nou accident cu implicarea unui activist de mediu din județul Suceava, produs în timpul urmăririi unui posibil transport ilegal de materiale lemnoase. Declarațiile celor implicați sunt contradictorii


Intră acum și în grupul de

UPDATE

Activistul Daniel Bodnar a avut și miercuri după amiaza un incident în comuna Mălini, fiind rănit.

El a spus că urmărea două transporturi de lemn presupuse ilegale.

Bodnar spus că a fost atacat de cinci persoane ar fi aruncat cu pietre în mașina sa și i-au spart geamurile și a fost rănit.

…………………………

În noaptea de marți spre miercuri, în orașul Frasin a avut loc un nou incident cu implicarea unui activist de mediu.

Mai exact, în jurul orei 02:40, mașina condusă de P. M. (22 ani) din Solca, în care se afla și activistul de mediu Daniel Bodnar, a fost acroșată de un autoturism condus de fiul proprietarului unei firme din domeniul silvic, iar cei doi susțin versiuni diferite referitoare la circumstanțele producerii coliziunii.

Foto: Facebook/Bodnar Daniel

Ce s-a întâmplat?

Tânărul din Solca urmărea, împreună cu activistul Daniel Bodnar și alți tineri, un transport de materiale lemnoase, considerat ilegal de către aceștia. Ansamblul auto urmărit se deplasa pe DN 17. La ieșirea din orașul Frasin, până la sosirea organelor de poliție la fața locului, conducătorul ansamblului a parcat mașina în parcarea unei benzinării și a plecat de la fața locului.

În acest timp, tânărul de 22 ani conducea mașina cu o viteză foarte redusă, din direcția Gura Humorului-Frasin, iar la un moment dat, el a fost acroșat de autoturismul marca BMW, condus de fiul (26 ani), S.I., administratorului societății care efectua transportul de material lemnos. El s-a angajat în depășirea mașinii activiștilor, ambele autoturisme suferind avarii minore. În urma accidentului nu a fost accidentată nici o persoană rezultând doar avarii materiale.

De menționat că ambii conducători au permisul de conducere valabil și au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

Cine e vinovat?

Declarațiile celor doi șoferi sunt contradictorii, P.M. susține că autoturismul său a fost acroșat de mașina condusă de S.I., pe când cel din urmă afirmă că vinovat de producerea accidentului este celălalt conducător auto, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, el fiind deja angajat în depășire.

Astfel, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, urmând a se stabili cu exactitate condițiile în care au survenit avariile ușoare ale celor două vehicule.


Intră acum și în grupul de