Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat cinci cetățeni străini care au intrat ilegal în România din Ucraina.
Concret, miercuri, trei migranți din Irak, cu vârstele cuprinse între 25 și 27 ani, au fost reținuți la aproximativ 300 metri de la frontieră, pe direcţia localităţii Văşcăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan
În aceeași zi, alte două persoane au fost depistate pe raza orașului Vicovu de Sus, fiind vorba despre doi palestinieni de 14 și 17 ani.
Toți cei cinci cetățeni străini, intrați ilegal în România, au fost preluați de către autoritățile ucrainene în baza acordului de readmisie, pentru continuarea cercetărilor.
Intră acum și în grupul de