Pieton grav accidentat în timp ce mergea pe partea carosabilă a unui drum județean din Pătrăuți. El a fost surprins de o căruță condusă imprudent, ce transporta material lemnos fără documente de proveniență


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din comuna Pătrăuți (67 ani) a fost grav accidentat, luni, în timp ce se deplasa neregulamentar pe DJ 208V din localitatea menționată.

Pietonul a fost surprins, în jurul orei 15:15, de o căruță încărcată cu aproximativ 0,10 mc de material lemnos. La rândul său, căruțașul (47 ani) nu a respectat obligația privind conducerea animalului astfel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Imagine ilustrativă

După accident, pietonul a fost transportat în stare gravă la SJU Suceava. El nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar testarea căruțașului a arătat un rezultat negativ.

De menționat că, cel din urmă nu a putut prezentat documentele de proveniență a lemnului transportat, susținând că l-a găsit pe raza comunei Dărmănești.

Astfel, lemnul a fost confiscat și transportat la Ocolul Silvic Pătrăuți, iar căruțașul a fost amendat.

Pe lângă asta, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de