Intră acum și în grupul de
Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a aprobat doar 17 cereri de prelungire a activităţii a unor cadre didactice titulare, care ar trebui să iasă la pensie de la 1 septembrie 2010, din cele 81 de solicitări. Şeful IŞJ, Petru Carcalete, a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt mai puţine cereri aprobate faţă de anul trecut, iar criteriul de bază care a stat la baza selecţiei a fost restrângerile de activitate.
„Restrângerea de activitate a fost principalul factor ce a stat la baza acceptării sau respingerii unei cereri”, a spus Petru Carcalete.
De asemenea, s-a ţinut cont de evoluţia demografică pe localităţi şi zonei, de modificările previzionate la planurile de învăţământ, acoperirea posturilor cu cadre didactice calificate la disciplinele cu deficit cum ar fi fizică, matematică, biologie.
Din cele 81 de solicitări, 51 au fost de la şcoli din mediul urban, restul fiind din rural.
Cele mai multe solicitări de prelungire a activităţii au fost la învăţători -16, limba română -13, matematică -8, istorie -6, limba franceză -6, educatoare 5.
Intră acum și în grupul de