Amenzi de aproape 100.000 lei aplicate de polițiștii suceveni în perioada Crăciunului pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid-19. Polițiștii au întrerupt mai multe petreceri organizate cu încălcarea normelor sanitare


Intră acum și în grupul de

În perioada Crăciunului, polițiștii suceveni au intensificat controalele în contextul Covid-19. Astfel, în intervalul 24-17.12.2020 polițiștii suceveni au verificat, pe raza județului, 215 societăți comerciale şi peste 100 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 215 de amenzi în valoare totală de 97.700 lei, arată IPJ Suceava.

Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 5.188 de persoane.

Prin urmare, au fost intensificate instruirile cu administratorii de unități turistice și hoteliere, fiind prezentat cadrul legal dar și sancționator în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Totodată, au fost identificate și situații de încălcare a legii, polițiștii aplicând sancțiuni contravenționale și oprind anumite evenimente private. De exemplu, la 27.12.2020, orele 23:51 Politia Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către recepționerul unei unități hoteliere, cu privire la faptul că într-o cameră a hotelului se organizează o petrecere privată la care participă mai multe persoane ce sunt cazate în această unitate.

În aceste condiții, a fost identificat un bărbat care a relatat verbal faptul ca în jurul orelor 23.00 a chemat în camera de hotel unde este cazat alte cinci persoane, care se află şi ele cazate în această unitate unde și au organizat o petrecere privată. Cu această ocazie s-a constatat că în interiorul camerei se aflau 6 persoane, care nu respectau măsurile pentru prevenirea răspândirii SARS COV 2.

Pentru aceste motive organizatorul petrecerii, respectiv un bărbat din municipiul Botoşani, a fost amendat cu 2000 lei. La finalizarea intervenţiei persoanele în cauza s-au deplasat în camerele unde erau cazate și au fost reinstruite privind respectarea nomelor de prevenire a răspândirii SarsCov2.

Verificări au fost efectuate și la alte unități economice. Astfel, la 27.12.2020, în jurul orelor 19.00, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au întreprins măsuri de verificare a respectării prevederilor Legii 55/2020, ocazie cu care la o unitate economică din incinta unui centru comercial sucevean au fost identificate mai multe persoane care nu respectau măsurile de distanțare socială la mesele de biliard și bowling, motiv pentru care s-a luat legătura cu administratorul societății, care a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020.

Pe parcursul controlului efectuat, administratorul societății a remediat neregulile identificate.

Totodată acesta a fost instruit cu privire la respectarea tuturor prevederilor Legii 55/2020, întocmindu-se în acest sens proces verbal.

Măsurile impuse prin norme legale, trebuie în continuare respectate, iar perioada în care acestea rămân valabile este în strânsă legătură cu comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor. 

Deşi Sărbătorile de Iarnă ne aduc un sentiment de relaxare şi apropiere faţă de familie, prieteni și cunoscuţi, în acest an trebuie să ţinem cont de provocările deosebite aduse de această situație pandemică.

Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanțarea fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00 deplasaţi-vă doar justificat.


Intră acum și în grupul de