Intră acum și în grupul de
Ziua Europeană a numărului pentru situaţii de urgenţă – 112, va fi sărbătorită joi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava prin organizarea „porţilor deschise”. Potrivit căpitanului Dan Baltaru, din cadrul Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice a ISU Suceava, joi, Detaşamentele de pompieri Suceava, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei şi Gărzile de Intervenţie Gura Humorului, Solca, Siret şi Vicovu de Sus îşi vor primi vizitatorii începând cu ora 11.00.
În cadrul acestor manifestări, se va prezenta istoricul Numărului European pentru Situaţii de Urgenţă 112, modalitatea de funcţionare şi procesare a cazurilor cu exemple de evenimente considerate urgente, statistici cu apeluri la 112, tehnicii din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un exerciţiu de stingere a unui incendiu.
În prezent, serviciile de urgenţă 112 din majoritatea Statelor Membre pot să identifice locaţia de unde se sună, chiar dacă apelantul nu ştie exact unde se află. Acest serviciu de identificare a locaţiei apelantului poate să fie de ajutor celor care au probleme şi nu ştiu exact unde sunt. „Când circulaţi în străinătate aţi observat cât este de dificil să explici cuiva unde să vă găsească la un moment dat, în special când sunteţi sub presiune. Serviciul respectiv poate economisi timp valoros … şi salva vieţi”, precizează căpitanul Baltaru.
Numărul european de urgenţă 112 a fost lansat în 1991 pentru a oferi un serviciu unic pentru apelurile de urgenţă disponibil în toate Statele Membre, în plus faţă de numerele naţionale de urgenţă, cu scopul de a spori disponibilitatea serviciilor de urgenţă, în special pentru persoanele care călătoresc în Statele Uniunii Europene.
Anul acesta, pentru prima dată de la darea în folosinţă a numărului 112 în România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale marchează acest eveniment.
Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi în întreaga Uniune Europeană.
Intră acum și în grupul de