Tânărul care s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune din Suceava nu avea intenții de sinucidere. Iată cum și-a motivat fapta


Intră acum și în grupul de

După cum am relatat anterior, un tânăr s-a urcat, marți, pe un stâlp de susținere a cablurilor electrice în zona Iulius Mall Suceava, fiind ulterior convins să coboare de către echipele de intervenție.

Este vorba despre un tânăr M.A.I. de 24 ani, din comuna Horodniceni, care nu este la prima faptă de acest gen, fiind cunoscut cu probleme psihice.

Astfel, după ce tânărul a fost observat stând pe brațele stâlpului, la aproximativ 50 metri față de sol, la locul menționat au intervenit autoritățile, inclusiv un negociator din cadrul IPJ Suceava.

Tânărul a relatat negociatorului că nu a avut intenție de sinucidere, ci doar a vrut să privească orașul de la înălțime și nici nu a avut de făcut revendicări.

Tânărul a fost coborât de pe stâlpul de înaltă tensiune de către pompierii ISU Suceava, fiind preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Suceava.


Intră acum și în grupul de