Intră acum și în grupul de
Un sucevean care trebuia să stea în autoizolare a fost depistat în noaptea de Revelion circulând pe strada Ana Ipătescu din municipiul reședință de județ.
Astfel, un echipaj de poliție aflat în patrulare pe strada Ana Ipătescu din localitate, a observat o persoană care nu respecta măsurile de protecţie individuală, respectiv, nu purta mască de protecţie astfel încât să-i acopere nasul şi gura.
Bărbatul nu avea asupra sa actul de identitate, iar în baza informaţiilor obţinute, s-a procedat la verificarea acesteia în baza de date, care a furnizat o alertă de coronavirus.
Contactat telefonic medicul de la DSP Suceava a confirmat faptul că bărbatul are obligaţia de a sta în autoizolare până la data de 01.01.2021, orele 24:00.
Polițiștii i-au atras atenția bărbatului că trebuie să respecte măsura izolării la domiciliu până la data stabilită, fiind totodată sancționat contravențional conform art. 65 lit i din Lg 55/2020 cu amendă în valoare de 1000 lei.
Intră acum și în grupul de