Intră acum și în grupul de
Un preot din comuna suceveană Iacobeni, de la Biserica Roșu, a fost găsit fără suflare într-un canal lângă pasarela din aceeași localitate. Trupul neînsuflețit a fost depistat duminică de către un localnic. De menționat că preotul era divorțat din 2012 și consumator de băuturi alcoolice.
Ultima dată, el a fost văzut în seara de 16 ianuarie, când și-a parcat autoturismul în propria curte, iar ulterior s-a deplasat la un bar din localitate unde a consumat băuturi alcoolice și a plecat pe jos înspre domiciliul său.
Apoi, în data de 17 ianuarie preotul nu a mai venit la parohia unde își desfășura activitatea, iar celelalte persoane de la parohie au trecut pe la casa acestuia, apoi căutându-l prin localitate.
Trupul neînsuflețit a fost găsit abia duminică, într-un canal de lângă DN 17 Iacobeni.
Primele cercetări ale autorităților nu au fost depistat careva leziuni sau urme de violență, însă în cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Intră acum și în grupul de