Intră acum și în grupul de
Fălticeneanul de 49 ani, prins la sfârșitul săptămânii trecute având asupra sa țigări de contrabandă, a fost plasat în data de 28 ianuarie sub control judiciar pentru 60 de zile.
După cum am relatat anterior, bărbatul a fost depistat de o patrulă de jandarmi, pe strada Ana Ipătescu din Fălticeni. El avea într-o sacoșă 150 pachete cu țigări cu timbre fiscale din Republica Moldova, în valoare de 2.080 lei, pentru care nu deținea documente de proveniență.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, bărbatul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, predarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”. Sursa citată ține să menționeze că bărbatul e recidivist.
Intră acum și în grupul de