FOTO // Incendiu devastator în localitatea Giurgești: Focul a distrus o locuință, punând în pericol și cele învecinate. Pompierii au reușit să prevină extinderea incendiului, chiar și în condițiile unui vânt puternic


Intră acum și în grupul de

Un puternic incendiu a izbucnit luni la o gospodărie din satul sucevean Giurgești, comuna Vulturești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, după anunțarea incendiului la 13:48, pompierii militari și cei civili au intervenit cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, casa de locuit ardea generalizat, existând pericolul de propagare la anexele gospodărești și la casele învecinate. Dezvoltarea și propagarea flăcărilor au fost amplificate de vântul foarte puternic. La un moment dat, focul s-a extins asupra unui stog de fân, însă pompierii au reușit să salveze construcțiile din vecinătate, lichidând incendiul la 16:55.

Până atunci însă au ars casa de locuit și bunurile din interior (mobilier, textile, electrocasnice și altele), pe o suprafață de aproximativ 120 mp. De asemenea, au ars si circa 3 tone de fân, de pe proprietatea învecinată. S-au degradat pereții portanți (din BCA) și structura de rezistența a construcției, a arătat sursa citată.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile, a precizat lt. Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de