ASF sancționează Euroins cu 500.000 lei!


Intră acum și în grupul de

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în urma controalelor efectuate de către departamentele de specialitate din cadrul Autorității, aplicarea mai multor sancțiuni unor entități care activează pe piața asigurărilor și pe piața pensiilor private.

Astfel, ca urmare a derulării controlului periodic la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., Consiliul A.S.F. a decis sancționarea societății cu amendă în cuantum de 500.000 lei pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretențiile de despăgubiri, precum și pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună.

În urma analizării rezultatelor acțiunii de control periodic efectuat la NN Asigurări de Viață S.A., în calitate de administrator al F.P.F. NN Activ și F.P.F. NN Optim, doamna Anna Natalia Grzelonska, în calitate de Director general, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei și avertisment scris. Aspectele constatate au vizat, în principal, investigarea în mod necorespunzător a motivelor pentru care actele individuale de aderare au fost recepționate cu întârziere și actualizarea deficitară a informațiilor privind participanții. Totodată, în sarcina societății au fost dispuse măsuri cu scopul îmbunătățirii procedurilor de lucru.

Consiliul A.S.F. a decis, ca urmare a controlului periodic efectuat la Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., în calitate de administrator al F.P.A.P. Metropolitan Life, sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 2.500 lei și acordarea unui avertisment scris doamnei Oana Viorica Velicu, în calitate de Director general. Sancțiunea a fost aplicată, în principal, pentru aspecte privind actualizarea necorespunzătoare a informațiilor privind participanții. În sarcina societății au fost dispuse, de asemenea, măsuri cu scopul îmbunătățirii procedurilor de lucru.


Intră acum și în grupul de