DGASPC Suceava roagă persoanele cu handicap și reprezentanții acestora să se prezinte pentru preluarea biletelor gratuite doar dacă au de efectuat o călătorie și sunt presați de timp


Intră acum și în grupul de

Conducerea DGASPC Suceava a anunțat, joi, că pentru a evita aglomerația și neplăcerile datorate așteptării la rând pentru biletele de călătorie gratuite, sucevenii sunt rugați ca în această perioadă aglomerată, să nu se prezinte pentru preluarea biletelor de călătorie decât dacă au de efectuat o călătorie și sunt presați de timp.

După cum am relatat anterior, două femei s-au certat marți în curtea DGASPC Suceava în timp ce stăteau la rând pentru bilete gratuite. Dat fiind faptul că erau prezente peste 50 de persoane, a fost nevoie de intervenția Poliției, sprijinită de SAS, pentru a calma spiritele și a supraveghea în continuare procesul de eliberare a biletelor.

Totodată, conducerea DGASPC Suceava subliniază că, în momentul prezentării pentru ridicarea biletelor, cetățenii trebuie să poarte masca corect, să păstreze toate normele de protecție și de distanțare fizică.

Reamintim faptul că biletele de călătorie pentru transport interurban acordate persoanelor încadrate în grad de handicap (accentuat sau grav), se eliberează începând cu data de 22.02.2021, la sediul DGASPC Suceava, de către compartimentul de specialitate.

Potrivit sursei citate, biletele sunt nominale și se eliberează în fiecare zi, de luni până joi, în intervalul orar 9:00-16:00,  conform procedurilor în vigoare. În momentul prezentării, fiecare persoană va primi un număr de ordine care trebuie respectat.


Intră acum și în grupul de