Faza judeteana a Concursului National „Made for Europe” se tine la Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava


Intră acum și în grupul de

În perioada 10-26 martie, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava va avea loc faza judeţeană a Concursului Naţional „Made for Europe”, activitate desfăşurată anual, ce vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie.

Obiectivele concursului sunt valorizarea produselor rezultate în cadrul proiectelor finanţate prin programe comunitare; creşterea vizibilităţii produselor proiectelor finanţate prin programe comunitare; sporirea calităţii produselor proiectelor finanţate prin programe comunitare prin stimularea competiţiei; crearea unui sistem alternativ de informare asupra produselor proiectelor finanţate prin programe comunitare; asigurarea de oportunităţi de promovare a produselor rezultate din proiectele finanţate prin programe comunitare; creşterea potenţialului de transferabilitate a produselor finale în alte contexte educaţionale; promovarea imaginii instituţiilor de învăţământ preuniversitar participante la concurs.

„Concursul se adresează tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în proiecte finanţate prin programe comunitare, în anul şcolar anterior şi au realizat împreună cu elevii un produs final. Anul acesta s-au înscris în competiţie 5 unităţi şcolare cu 9 produse finale, care au derulat sau derulează proiecte Comenius multilaterale şi bilaterale”, a precizat în cadrul unei conferinţe şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

Acesta a menţionat că vineri, 19 martie 2010, ora 11, va avea loc prezentarea produselor finale, în sesiune publică, de către elevi-reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ înscrise în concurs şi evaluarea produselor finale de către Comisia Judeţeană de concurs, în sala Festivă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.

În holul Colegiului se află expoziţia produselor finale ale proiectelor înscrise în concurs pentru faza judeţeană. Vizitatorii vor avea posibilitatea să aprecieze, prin intermediul unui buletin de vot, care este cel mai original, cel mai util si cel mai interesant produs final expus. Produsele cele mai apreciate de către public vor primi un premiu de popularitate.
Sâmbătă, 20 martie 2010, ora 10, va avea loc Festivitatea de premiere.
Faza naţională va avea loc în perioada 16 aprilie-18 aprilie 2010 la Bacău.


Intră acum și în grupul de