O suceveancă a reclamat că i s-a furat acumulatorul mașinii parcate în curte. Polițiștii au constatat că bateria fusese vândută de fiul femeii


Intră acum și în grupul de

O suceveană de 46 de ani a reclamat vineri seara, Secţiei de Poliţie Burdujeni că i-a fost furat acumulatorul de la autoturismului VW Golf ce se afla parcat în curte.

Polițiștii au stabilit că femeia a plecat dimineața de acasă și a revenit în cursul după amiezii.

În timp ce se afla prin curte a văzut capota de la autoturismul său întredeschisă. Iar când a verificat compartimentul motor a constatat lipsa acumulatorului auto.

Deşi iniţial nu a recunoscut, în cele din urmă fiul său, în vârstă de 25 ani, a recunoscut că de fapt el a sustras acumulatorul, valorificându-l între timp întrucât avea nevoie de bani.

Femeia a spus că nu este pentru prima dată când fiul său sustrage bunuri de la domiciliu, pe fondul consumului de alcool şi a jocurilor de noroc.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru furt.


Intră acum și în grupul de