Statia de Ambulanta, atentionata de DSP sa realizeze o rampa pentru deseurile biologice periculoase (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

După ce într-un ziar local sucevean a fost semnalat faptul că, în week-end, în curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava se aflau pungi de plastic şi cutii de carton cu deşeuri medicale, printre care tampoane îmbibate cu sânge, seringi şi ace, depozitate afară, la dispoziţia câinilor vagabonzi din zonă, inspectorii sanitari s-au deplasat luni, la faţa locului, dar, aşa cum era de aşteptat, nu au mai găsit nimic.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a explicat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că există 3 categorii de deşeuri, menajere simple ce pot fi depozitate în afara unităţii, biologice periculoase, de genul celor despre care a scris cotidianul local şi anvelopele.

„Deşeurile biologice periculoase trebuiesc depozitate într-un spaţiu special amenajat, iar acest spaţiu există la Staţia de Ambulanţă. Deşeurile sunt recepţionate, cântărite şi date unei firme specializate cu care există un contract încheiat. A existat o problemă în week-end, pentru că persoana ce răspunde de acest lucru era liberă de aceea s-a cerut rezolvarea urgentă a situaţiei. Trebuie pusă o rampă pentru aceste deşeuri, ca în cazul în care responsabilul lipseşte să poată fi depozitate”, a declarat Adrian Popescu.

Acesta a precizat că reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava au primit o atenţionare scrisă.


Intră acum și în grupul de