Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava au efectuat percheziții la domiciliile a cinci bărbați din comuna Frumosu, în cadrul unui dosar penal privind braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit IPJ Suceava, acțiunile au avut loc luni, 8 martie. În urma perchezițiilor, doi suceveni (36 și 44 ani) au fost reținuți pentru 24 de ore. Totodată, polițiștii au confiscat arme de vânătoare și elemente de muniție deținute ilegal, dar și trofee de vânat.
Sursa citată arată într-un comunicat de presă că în urma perchezițiilor au fost ridicate patru arme letale din care una artizanală, calibre diferite; 430 de elemente de muniție; două aparate de sertizat; 60 de capse de aprindere; 48 trofee, trei piei animale (căprioară, lup); opt exemplare de păsări împăiate; 11 crotalii; un binoclu; o lanternă pentru armă; un laser punct luminos pentru ochire pe armă; 13 panoplii coarne de cervidă; trei panoplii colți mistreț; o panoplie coarne capră neagră; o panoplie coarne țap; zece colți mistreț; o piele de lup; o piele mistreț; o blană de vulpe; șapte păsări de munte, toate naturalizate; șapte piei de jder și o capcană.
Totodată, a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 20 de kg de carne vânat.
Acțiunea a fost executată de polițiștii SAESP din cadrul IPJ Suceava, sprijiniți de zece luptători ai SAS, șase jandarmi și trei polițiști de la Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Intră acum și în grupul de