Activitatea scolara a elevilor suceveni din invatamantul obligatoriu respecta „curba lui Gauss” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Situaţia privind rezultatele la învăţătură la sfârşitul semestrului I a acestui an şcolar, la învăţământul primar şi gimnazial respectă „curba lui Gauss”, potrivit adjunctului IŞJ Suceava, Vasile Monacu.

„Activitatea s-a desfăşurat în parametri normali. Orice fenomen studiat care respectă curba lui Gauss arată un interval de normalitate”, a declarat Vasile Monacu. Acesta s-a referit şi la copii neşcolarizaţi, respectiv cei 71 la nivel primar şi 215 la nivel gimnazial. „Nu e bine dar nu este o caracteristică a învăţământului sucevean”, a spus adjunctul IŞJ Suceava.

Cât priveşte cei 138 elevi din ciclul primar şi 349 din cel gimnazial cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul semestrului, acesta a precizat că o parte dintre ai „au situaţia neclară pentru că sunt plecaţi cu părinţii în străinătate şi au lăsat situaţia şcolară neclarificată”.

La sfârşitul semestrului I, 1984 de elevi din care 1.723 din clasele V-VIII au rămas corigenţi la o disciplină, 1.071 din care 778 de gimnaziu la două obiecte, 507 din care 361 la gimnaziu nu au promovat la 3 materii. Un număr de 317 elevi de la cele două nivele de învăţământ au rămas corigenţi la 4 obiecte iar 225 la mai mult de 4 discipline, putându-se considera deja repetenţi.

Pe de altă parte trebuie menţionat faptul că 17.419 elevi din ciclul primar şi 10.875 de la gimnaziu au încheiat semestrul cu medii între 9 şi 10.

La începutul acestui an şcolar erau înscrişi 33.686 elevi în clasele I-IV şi 34.813 în clasele V-VIII.


Intră acum și în grupul de