Intră acum și în grupul de
Doi tineri din comuna Horodnic de Sus au fost reținuți duminică, 21 martie, după ce au comis mai multe infracțiuni rutiere. Ei au fost opriți la scurt timp după ce au ieșit dintr-un restaurant și s-au urcat într-un autoturism.
Concret, mașina în care se aflau cei doi, un BMW 530D, a fost oprită pentru control în jurul orei 23:00, pe raza comunei Marginea. La volanul autoturismului era un bărbat de 34 ani, iar în calitate de pasager – un tânăr de 21 ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit că el nu are permis de conducere.
La rândul său, tânărul a declarat că mașina în aparține, acesta fiind achiziționat acum două săptămâni fără încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Totodată, verificările au arătat că plăcuțele de înmatriculare montate pe mașină aparțin de fapt unui alt autoturism, înmatriculat pe numele unui bărbat din județul Neamț.
Pe lângă asta, tânărul mai este cercetat și pentru că a încredințat mașina prietenului său, băut și fără permis. Ancheta a arătat că acest fapt a avut loc cu aproximativ cinci minute până a fi opriți, în fața unui restaurant din Marginea.
În acest condiții, ambii bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Bărbatul care a condus mașina este cercetat penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere și care se află sub influența alcoolului”.
Pe lângă asta, ambii au fost amendați pentru că se aflau în spațiul public după ora 22:00.
Intră acum și în grupul de