Intră acum și în grupul de
Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava s-a confruntat marţi o situaţie disperată, în condiţiile în care acesta s-a aflat în imposibilitatea de a asigura personal mediu pentru acoperirea turelor. „Nu mai putem asigura continuitatea turelor pentru că oamenii nu mai vor să lucreze degeaba. Ca să chemi omul de acasă, acesta nu vine pentru că orele suplimentare nu se mai plătesc. Pe deasupra, trebuie să le dăm zilele libere pentru orele suplimentare făcute anul trecut. Azi ne-am confruntat cu o situaţie de excepţie. Am chemat oameni de acasă pentru că nu erau suficienţi pentru a completa tura şi nu au vrut să vină. Este şi normal, pentru că nu vor fi plătiţi şi nu le pot cere să facă muncă voluntară”, a declarat marţi, directorul SAJ Suceava Daniel Martiniuc.
Asistenta şefă a SAJ Suceava, Lidia Papuc, a fost pusă în situaţia în care marţi, a trebuit să anunţe conducerea unităţii că nu are personal cu care să facă turele. „Pentru că nu sunt bani cu ce plăti orele suplimentare de anul trecut, ne-am văzut puşi în situaţia de a da zile libere în compensaţie. Dimineaţă, am fost informată că un angajat este internat, o asistentă este începând de acum în maternitate, iar o alta în concediu medical, un echipaj de ambulanţă este plecat la Cluj şi am fost pusă în postura de a fi în imposibilitatea de a forma turele”, a afirmat Lidia Papuc.
Aceasta a precizat că a solicitat personal sanitar aflat acasă pentru a completa tura şi a fost refuzată. „A trebuit să chem o asistentă care tocmai plecase din tura de noapte. Dacă se plăteau orele suplimentare nici eu nu eram obligată să le dau zile libere, iar dacă oamenii ar fi fost renumeraţi pentru munca lor, bineînţeles că ar fi venit, dar aşa fiecare îţi face treburile lui acasă. Dacă se întâmplă vreo urgenţă majoră ne vom afla în imposibilitatea de a trimite echipaj”, a spus plină de amărăciune asistenta şefă a SAJ Suceava.
În opinia directorului unităţii, soluţia este deblocarea unor posturi sau plata orelor suplimentare.
Intră acum și în grupul de