Dezinformare din partea autorităților din Cernăuți: „Masacrul de la Fântâna Albă a fost organizat de serviciile secrete românești, fiind împușcate 50 de persoane”. Răspunsul Ambasadei României în Ucraina: „Este obligatorie respectarea adevărului istoric”


Intră acum și în grupul de

În ajunul comemorării a 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, autoritățile ucrainene din Cernăuți au publicat un filmuleț în care susțin că masacrul a fost „planificat de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei”, informează Agenția BucPress, care a solicitat și o reacție din partea Ambasadei României în Ucraina.

„Ambasada României în Ucraina a luat notă cu surprindere de filmul publicat de către Administrația Regională de Stat Cernăuți. După cum se cunoaște, la 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani bucovineni, români din Valea Siretului, care încercau să treacă granița înspre România,  au fost încercuiți și asasinați de trupele NKVD. Ambasada consideră obligatorie respectarea adevărului istoric, în orice încercare de portretizare a masacrului care a avut loc la Fântâna Albă. Astăzi, în ajunul comemorării a 80 de ani de la ziua neagră în care mii de femei, copii și bătrâni au fost victimele forțelor sovietice, este imperios necesar să ne amintim cu respect și demnitate de cei care au plătit cu viața pentru dorința de libertate”, arată Ambasada României în Ucraina, potrivit BucPress.

Sursa citată precizează că un filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, spune că în pădurea Varnița au fost împușcați „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost.

Deși victimele au fost masacrate de grănicerii sovietici, potrivi autorilor filmului, postat pe Facebook de Administrația Regională de Stat Cernăuți, acțiunea a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei, ceea ce a trezit o adevărată indignare pe Facebook a comunității românești din Ucraina. „A fost o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”, se spune în film.

La 1 aprilie 1941, un grup mare de locuitori din mai multe sate de pe valea Siretului, de pe teritoriul ocupat în 1940 de Uniunea Sovietică, purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase au format o coloană pașnică de câteva mii de persoane şi s-au îndreptat spre noua graniţă sovieto-română, cu intenţia de a ajunge în România.

Cu aproximativ trei kilometri înainte de graniţa cu România, grănicerii sovietici ascunşi în pădurea Varniţa, au tras în grupul de oameni cu mitraliere, iar cei răniţi au fost ucişi după aceea cu lovituri de săbii şi hârleţe sau îngropaţi de vii. Atunci și-au pierdut viața în jur de 3.000 de români bucovineni.


Intră acum și în grupul de