Accidentul de la Grănicești s-a produs după ce un șofer a încălcat marcajul longitudinal continuu, iar altul nu a păstrat distanța în mers


Intră acum și în grupul de

Primele cercetări în cazul accidentului de la Grănicești, produs în data de 1 aprilie, arată că au existat mai multe cauze care au condus la coliziune.

Astfel, un localnic de 63 ani conducea o autoutilitară pe DN 2 E85, din direcția Suceava către Siret. La un moment dat, el a efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu al drumului pentru a intra în curtea unui imobilul. Atunci, camionul condus de un cetățean bulgar (45 ani), care venea din spate, a intrat în coliziune cu microbuzul din cauza nepăstrării distanței.

În urma impactului ambele vehicule au ajuns în șanțul del la marginea drumului.

Deși imaginile de la locul accidentului arată groaznic, o singură persoană a fost rănită ușor, respectiv șoferul autoutilitarei.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Totodată, având în vedere faptul că în evenimentul rutier este implicat un autotren, au fost anunțați lucrătorii din cadrul ISCTR pentru efectuarea verificărilor ce se impun și în funcție de rezultat să se dispună măsuri legale.


Intră acum și în grupul de