Voitinel: Pompierii au salvat o bătrână de 92 ani care nu se putea deplasa singură și a cărei locuință a luat foc


Intră acum și în grupul de

O gospodărie din comuna suceveană Voitinel a fost afectată de un incendiu izbucnit în data de 2 aprilie, în jurul orei 1 noaptea.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei și cel al unei anexe, corp comun cu locuința, cu pericol de propagare la ambele construcții, dar și la cele aflate în imediata vecinătate, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată.

El a precizat că pompierii militari au pătruns în locuință unde se afla o bătrână de 92 de ani, care nu se putea deplasa singură. Salvatorii au preluat-o și au evacuat-o în siguranță. Pompierii paramedici SMURD au monitorizat-o din punct de vedere medical. Bătrâna nu a necesitat îngrijiri medicale.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat. Până atunci însă au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, acoperișul anexei pe 30 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri. Totodată, s-au degradat pereții portanți ai construcțiilor.

Pompierii au salvat restul casei de locuit, precum și anexele gospodărești și două locuințe, aflate pe aceeași proprietate.

„Incendiul a izbucnit din podul locuinței, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect”, a precizat Alin Găleată.


Intră acum și în grupul de