Intră acum și în grupul de
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a anunţat în şedinţa Colegiului Prefectural că peste 2.500 persoane se află pe listele de aşteptare pentru dispozitive medicale datorită creşterii considerabile a solicitărilor. Potrivit preşedintelui director-general al CAS Suceava, dr. Cristina Iordăchel, cele mai multe solicitări suntpentru proteze auditive şi soluţie vâscoelastică.
„Fondul alocat dispozitivelor medicale -proteze şi orteze, cristaline artificiale, proteze auditive, fonatorii, protezare stomii, dispozitive pentru incontinenţă urinară, dispozitive de mers, echipamente pentru oxigenoterapie, soluţie vâscoelastică pentru acest an este de 1.797.000 lei, în procent de 84,52% comparativ cu bugetul definitiv alocat în anul 2009 şi 75,63% comparativ cu bugetul iniţial alocat în anul 2009. Din buget, până la această dată a fost utilizată suma de 491.144,63 lei pentru emiterea a 671 decizii necesare obţinerii dispozitivelor medicale” precizează Cristina Iordăchel.
Potrivit acesteia, deciziile pentru dispozitive medicale sunt acordate în limita fondurilor alocate, fiind eliberate cu prioritate, fără a fi înscrise pe lista de aşteptare, sistemele stomice, dispozitivele pentru incontinenţă urinară, cristalinele artificiale, toate tipurile de dispozitive pentru copii, echipamentele pentru oxigenoterapie.
„Datorită creşterii considerabile, comparativ cu anii precedenţi, a solicitărilor pentru dispozitive medicale, înregistrăm pe lista de aşteptare un număr de 2.536 persoane, cele mai multe solicitări fiind pentru proteze auditive şi soluţie vâscoelastică” subliniază preşedinta CAS Suceava.
Intră acum și în grupul de