Intră acum și în grupul de
Aproximativ 125.000 de preşcolari şi elevi suceveni revin luni la cursuri. Peste numai o săptămână de la începerea şcolii, cei 6.300 elevii de clasa a XII-a vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat. În perioada 19-29 aprilie, elevii de liceu vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale, apoi în 31 mai-4 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Elevii claselor a XII-a încheie cursurile în 12 iunie, după care examenul de bacalaureat continuă cu probele scrise.
Potrivit calendarului de bacalaureat, în 28 iunie are loc proba la limba şi literatura română, în 29 iunie la limba şi literatura maternă, în 30 iunie va fi proba obligatorie a profilului, în 2 iulie proba la alegerea profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 4 iulie până la ora 16.00, în aceeaşi zi, în interalul orar 16.00 – 20.00 putând fi depuse contestaţiile. Acestea vor fi rezolvate în perioada 6-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.
Tezele pentru semestru al II-lea al anului şcolar 2009-2010 se susţin de regulă până la 14 mai, potrivit ordinului de ministru cu privire la structura anului de învăţământ 2009-2010. Totodată, în această perioadă au loc evaluările naţionale pentru clasa a VIII-a şi a XII-a.
Astfel, cei 8.300 elevii suceveni de clasa a VIII-a vor participa la prima evaluare, cea la limba şi literatura română în 4 mai, urmând evaluări la limba şi literatura maternă în 6 mai şi la matematică în 12 mai. În această lună există şi o perioadă specială de evaluare pentru elevii care nu au putut participa din motive întemeiate la prima sesiune. Aceasta începe în 25 mai cu proba la limba şi literatura română, în 27 mai la limba şi literatura maternă şi în 2 iunie la matematică. Toate probele sunt scrise.
Cursurile semestrului al II-lea se vor încheia în 11 iunie, iar vacanţa de vară durează între 12 iunie şi 12 septembrie.
Intră acum și în grupul de