Un puternic incendiu a mistuit o gospodărie din Vicovu de Sus. Proprietara a suferit un atac de panică//FOTO


Intră acum și în grupul de

Un puternic incendiu s-a produs, marți dimineața, în orașul Vicovu de Sus într-o gospodărie care a izbucnit, cel mai probabil, de la un conductor electric defect.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a declarat că incendiul a fost anunțat la ora 3:54.

El a spus că în zonă au intervenit, pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și din Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Gălănești și Straja, în total cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau generalizat casa și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, dispuse în formă de „L”, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 43 de ani, care a suferit un atac de panică. Femeia a fost stabilizată și nu a fost necesar transportul la spital, a menționat locotenent Alin Găleată.

În incendiu au ars locuința, bucătăria de vară, șura, adăpostul de animale și o magazie, cu bunurile aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp.

Prin intervenția pompierilor au fost salvate o altă bucătărie de vară, din aceeași gospodărie, dar și construcțiile proprietății învecinate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolația deteriorată.

Marți dimineața pompierii militari încă lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.


Intră acum și în grupul de