Intră acum și în grupul de
Abia de au început cursurile după vacanţa de Paşti, că elevii vor mai beneficia de o zi liberă, pentru că profesorii au anunţat că pe 22 aprilie fac grevă generală.
Această grevă va avea loc în săptămâna în care demarează a doua probă a bacalaureatului, cea de evaluare a competenţelor digitale. Proba TIC va avea loc în intervalul 19-29 aprilie a.c., însă sindicatele sunt decise ca în ziua de 22 aprilie a.c. să declanşeze greva generală, ceea ce înseamnă că profesorii nu se vor prezenta la ore.
Precizăm că evaluarea elevilor va dura minim două zile, putând ajunge la patru zile în cazul colegiilor cu număr mare de elevi, ţinând cont de simularea care a fost organizată în luna ianuarie, la care însă au participat doar jumătate din candidaţii înscrişi la bacalaureat. Astfel, greva generală din 22 aprilie ar putea afecta într-o oarecare măsură desfăşurarea probei TIC la colegiile cu un număr mare de candidaţi.
„Între 14-19 aprilie, avem întâlniri cu liderii din judeţ să vedem ce decidem, dacă profesorii vor refuza, în continuare, trecerea notelor în catalog şi a tezelor. Dar rămâne sigură greva generală din 22 aprilie”, a subliniat prof. Constantin Cernica, liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava.
Adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu, a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia nu a fost informată cu privire la greva de avertisment de pe data de 22 aprilie. „Cu siguranţă, dacă va fi grevă, Ministerul Educaţie va veni cu precizări, iar dacă va fi nevoie se vor da derogări pentru prelungirea perioadei de testare”, a declarat adjunctul IŞJ Suceava.
Intră acum și în grupul de