Țigări din duty free de aproape 270.000 de lei ascunse într-un garaj din Cârlibaba. O femeie este cercetată pentru contrabandă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și ridicat în vederea confiscării 22.700 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, fără timbru fiscal, în valoare de peste 265.000 lei, iar o suceveancă este cercetată pentru contrabandă.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, a declarat că polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, au desfăşurat sâmbătă seara o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, polițiștii de frontieră au descoperit, pe drumul  Izvoarele Sucevei – Cârlibaba, într-un garaj deschis, aflat la marginea drumului, 18 colete învelite în folie neagră.

În urma cercetărilor a fost identificată proprietara garajului: o suceveancă în vârstă de 53 de ani. Ulterior, cu acordul acesteia, polițiștii de frontieră au intrat în garajul respectiv și au ridicat toate coletele. Întreaga cantitate a fost transportată la sediul instituției, iar în urma inventarierii au rezultat 22.700 pachete țigarete, provenite din magazine de tip duty free, fără timbru fiscal, în valoare de 265.590 lei.

În acest caz se fac cercetări pentru contrabandă față de suceveanca în cauză. De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de