Intră acum și în grupul de
Unităţile de învăţământ din judeţul Suceava au primit o adresă din partea Inspectoratului Şcolar fiind anunţate că până pe 23 aprilie a.c., se fac verificări ale cărţilor de muncă privind reîncadrarea personalului din şcolile sucevene, conform adresei MECTS nr. 566/B.O./24.03.2010. În luna martie, când au fost semnalate primele probleme cu privire la plata salariilor în mai multe judeţe din ţară, Ministerul Educaţiei şi-a exprimat punctul de vedere, clarificând semnalele contradictorii din teritoriu printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
„În judeţele Suceava, Buzău şi Galaţi salariile au fost calculate de inspectorat şi plătite conform Legii 221/2008 şi nu în baza OUG 41/2009, cum ar fi trebuit, ceea ce a însemnat că s-au produs creşteri de 33% ale fondului de salarii. Reamintim faptul că, prin decizii succesive, la începutul lunii februarie, Curtea Constituţională a declarat constituţionale prevederile OUG 31 şi 41/2009, privind salarizarea personalului bugetar, ceea ce înseamnă că şcolile care au aprobat o salarizare mai mare decât cea prevăzută în aceste ordonanţe de urgenţă au greşit, au încălcat prevederile legale în vigoare. Acolo unde s-au calculat salariile încălcându-se legile în vigoare, s-au depăşit şi bugetele repartizate. Din păcate, vina aparţine celor care nu se raportează la lege, nu vreunei finanţări deficitare”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
La Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Suceava a avut loc o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ pentru a discuta pe marginea situaţiei izbucnită în urma calculării eronate a salariilor. Astfel, un sfert dintre unităţile şcolare din judeţ au aplicat în acest an Legea 221/2008, drept urmare s-au plătit salarii mai mari cu 33%, pe când restul, de 75%, a primit lefuri conform OUG 41/2009. Această diferenţă a creat numeroase nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, care se consideră nedreptăţite că profesori de acelaşi grad şi cu aceeaşi vechime, din şcoli diferite, au primit salarii mult mai mari.
Şcolile care au plătit salariile cu sporuri s-au trezit cu conturile blocate în trezorerii.
Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor din Învăţământ, Sport, Cultură şi Protecţia Copilului PRO-EDUCAŢIA Suceava, Traian Păudureţ a precizat că aceste şcoli au respectat prevederile legale, la nivelul lunii decembrie 2009 – când Legea 221 era în vigoare, au calculat salariile conform legislaţiei în vigoare la acea dată, au reîncadrat angajaţii conform Legii 330 începând cu ianuarie 2010 şi au şi bugetele aprobate pentru întreg anul 2010, pentru ca salariile să fie plătite conform Legii 221.
Intră acum și în grupul de