Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au descoperit ascunse într-un locaș special amenajat dintr-un microbuz, 36 butelii cu agent refrigerant, în valoare de aproximativ 8.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Purtătorul de cuvânt al STFP Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, a declarat că joi seara, în jurul orei 19.40, la Punctul de Trecere al Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control specifice, o femeie cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, în vârstă de 22 de ani, domiciliată pe raza județului Suceava.
Acţionând în baza analizei de risc, echipa de control a efectuat un control amănunțit asupra maşinii, unde au descoperit ascunse într-un loc special amenajat, între compartimentul de pasageri şi cel de marfă, 36 de butelii cu agent refrigerant.
Bunurile, în valoare de aproximativ 8.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar tânăra în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase şi tentativă de contrabandă calificată.
Microbuzul marca Mercedes Benz în valoare de 28.000 lei a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea confecţionat un locaş special pentru transportul buteliilor.
Intră acum și în grupul de