Inspectorii sanitari suceveni iau la „puricat” castroanele si oalele de lut (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Inspectorii Departamentului de Control în Sănătate Publică Suceava îi vor verifica pe olarii din judeţ, în urma demarării unei acţiuni privind materialele ce intră în contact cu alimentele.

„Producători de mase plastice nu avem în judeţ, dar în schimb avem de controlat modul de prelucrare şi fabricare a ceramicii care intră în contact cu alimentele”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul adjunct coordonator al Departamentului de Control în Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiţei.

Potrivit acestuia, se va verifica, de la dosarele obligatorii pe care trebuie să-l deţină fiecare cu tehnologia folosită, compoziţia lutului până la modul de depozitare, transport, comercializare.

„Luăm la puricat castroanele, oalele. Avem la Marginea, în zona Rădăuţi. Colegii noştri de la centrul teritorial Rădăuţi ştiu unde sunt aceşti producători, aceste ateliere. Este mai mult o verificare a documentelor”, a subliniat adjunctul DSP Suceava.


Intră acum și în grupul de